|
STIINTA
Dragos Stefan
Mantoiu – Director Coordonator Asociatia Wilderness Research and
Conservation
Programul - Protectia si studiul liliecilor
 Lilieci
Liliecii (Chiroptera – cheiros – mână, pteron – aripă – cei cu mână
sub formă de aripă) reprezintă un ordin divers de mamifere, care
este distribuit pe tot globul, cu excepţia zonelor arctice. Aceştia
pot trăi chiar şi în deşert sau pot coloniza insule extrem de
îndepărtate faţă de continent. Au evoluat din mamifere care planau
între arbori pentru a nu fi capturate de prădători, acum aproximativ
63 de milioane de ani şi sunt diferenţiaţi în două sub ordine:
Yinpterochiroptera (liliecii din lumea vehce - de talie mare, dar şi
anumite specii de lilieci mai mici) şi Yangochiroptera (liliecii din
lumea nouă - majoritatea liliecilor de talie mică). Aceste animale
au ocupat o nişă ecologică diversificată, consumând de la insecte,
nevertebrate mici, peşti, polen, fructe, sânge (2 specii în America
de Sud şi Centrală), chiar şi păsări mici sau alţi lilieci. În tot
acest timp au fost identificate peste 1400 de specii de lilieci,
lista continuând a creşte de la an la an.
Rolul liliecilor in ecosistem
Rolul lor în natură este unul foarte important, fiind atât
polenizatori în zonele pădurilor ecuatoriale şi tropicale, dar şi
ţinând populaţiile de insecte sub control. Împreună cu albinele şi
cu păsările, liliecii sunt specii cu un rol ecologic extrem de
important, iar dispariţia lor din ecosistem poate avea efecte
devastatoare. În S.U.A. există o estimare grosieră a serviciilor
ecosistemice oferite de către liliecii insectivori, ajutând anual
agricultura statului prin consumul de insecte. Estimarea actuală
ajunge la 22.9 miliarde de USD anual, beneficii oferite în mod
natural de aceste animale. În orşul Austin, statul Texas, o colonie
de peste 2 milioane de lilieci a găsit adăpost sub un pod, menţinând
în mod natural sub control populaţiile de insecte cu caracter
dăunător, precum ţânţarii. În acest fel, administraţia oraşului a
putut renunţa la folosirea insecticidelor, care sunt foarte
dăunătoare atât pentru lilieci, cât şi pentru oameni (bineînţeles
pentru întreg ecosistemul urban), făcând economie dar şi câştigând
peste 10 milioane de USD din tursim, graţie spectacolului deasupra
apei oferit de animalele care pleacă în amurg în căutarea insectelor.
În San Antonia, S.U.A., în 1907 au fost construite adăposturi de
lilieci municipale (hygeostatic bat roost), care au ajutat la
combaterea ţânţarilor purătotori de malarie, salvând nenumărate
vieţi umane. De fiecare dată când mâncăm un fruct exotic, savurăm o
cafea sau poate chiar un shot de tequila, trebuie să fim conştienţi
de importanţa acestor animale în ceea ce priveşte polenizarea şi
eliminarea insectelor dăunătoare.
Colonii de lilieci. Hranire
Liliecii din lumea nouă (Microchiroptera), sunt preponderent
insectivori, fiind regăsiţi şi pe teritoriul României (32 de specii
în ţară, 45 în Europa). Ecologia lor anuală este una similară, din
cauza fluctuaţiilor de temperatură. Aceştia hibernează în general
din luna octombrie până în martie, apoi se trezesc din somn, încep
să vâneze, îşi recapătă din puteri şi pleacă înspre adăpostul de
maternitate. Acolo ajung doar femelele adulte, masculii găsind
adăpost în apropierea destinaţiei sau la jumătatea drumului. Colonia
de maternitate poate fi compusă din câteva femele, însă aceasta
poate ajungee la zeci, sute sau chiar mii de animale, depinzând de
specie şi tipul de habitat. Coloniile pot fi mixte, existând şansa
de a avea mai multe specii în acealaşi loc. Femelele nasc de obicei
un pui pe an, care la început este orb. Acesta se agaţă de mamelele
false ale femelei cu ajutorul dinţilor de lapte în formă de cârlig.
Ulterior aceşti dinţi vor fi foarte ascuţiţi pentru a îi ajuta la
consumul de insecte. Femelele pot pleca la vânătoare cu puii pe ele
în primele săptămâni de viaţă, urmând apoi ca puii să rămână la
adăpost pregatindu-se de momentul zborului. În prima lună de viaţă,
puii îşi strigă mamele cu un sunet specific, fiind recunoscuţi de
către acestea chiar şi în colonii de milioane de exemplare. Există
momente când femelele pot avea grijă de mai mulţi pui. Adăposturile
de maternitatea sunt în general calde, pentru a permite creşterea
puilor. Aceasta pot fi formate în peşteri cu altitudini joase,
poduri de case, turle de biserici ş.a.m.d.
Rute de migratie, inmultire
În funcţie de distanţa parcursă de femele pentru a găsi un loc optim
de maternitate, în care să existe insecte abundente, liliecii din
zona temperată pot fi clasificaţi în migratori, parţial migratori
sau sedentari. Cei sedentari găsesc condiţii optime de hibernare şi
maternitate pe distanţe relativ scurte (5 – 100 km), pe când cei
migratori pot ajnuge chiar şi la peste 2000 km. În România şi în
Bucureşti există o specie (Nyctalus noctula sau liliacul de amurg)
care ajunge să nască puii în centrul Rusiei, apoi se întoarce să
hiberneze în oraş. Pe parcursul migraţiei, liliecii se pot hrăni în
timp ce zboară. Există cazuri în care aceştia trec din Crimeea către
Constanţa, fiind observaţi chiar în mijlocul zilei, încercând să se
adăpostească pe nave. Odată ce au ajuns, masculii încep să devină
teritoriali. Îşi aleg o scorbură, o crăpătură de stâncă, sau în
cazul oraşelor, un stâlp de iluminare (gol pe interior), îl
marchează cu feromoni apoi încep să cheme femelele. Aceştia pot fi
vizitaţi chiar şi de peste 20 de femele per sezon, formându-se
haremuri. Femelele pleacă de la un mascul la altul, păstrând cea mai
bună spermă în tractul genital şi urmând a se fecunda după hibernare,
în anul următor, înainte de a începe migraţia.
Hibernarea
Hibernarea este realizată în crăpături de clădiri, scorburi de
arbori, poduri de case, mine sau peşteri, în funcţie de ecologia
speciei. Există şi cazuri în care animalele pot hiberna sub scoarţa
unor arbori bătrâni, la înălţimi mari. În timpul hibernării aceştia
îşi reduc metabolismul până la 1-2 bătăi pe minut ale inimii,
consumând încet şi sigur resursele acumulate pe timpul verii. Dacă
animalele sunt trezite în mod repetat, acestea consumă din energia
stocată, iar viaţa lor poate fi pusă în pericol. De aceea nu este
recomandat niciodată a se vizita peşteri (chiar şi turistice) pe
timp de iarnă, fiindcă simpla prezenţă a oamenilor în cavitate poate
ridica temperatura suficient de mult încât animalele sunt trucate în
a crede că a venit primăvara. Nici lumina sau zgomotul excesiv nu
ajută, de unde tragem concluzia că liliecii nu sunt orbi, contrar
miturilor.
Comunicarea
Comunicarea liliecilor se realizează prin intermediul ultrasunetelor.
Limbajul este atât de complex, încât cercetătorii au descoperit
chiar dialecte. Anumite colonii din cadrul aceleiaşi specii pot
prezenta distincţii în modul în care comunică, greu de identificat
de către oameni, dar perceptibile pentru animale. Acestea se
regăsesc de obicei în zone în care există bariere greu de trecut,
precum un munte, o mare, o distanţă foarte mare cu un habitat
neprielnic migraţiei. Această separare de populaţii într-un final
poate duce la apariţia unor specii diferite (speciaţie).
Cercetătorii îşi pot da seama în acest moment din studiul
ultrasunetelor produse de lilieci, dacă aceştia caută hrană, dacă
tranzitează o zonă, dacă sunt în pericol sau dacă comunică între ei.
Pe baza ultrasunetelor emise aceştia pot recunoaşte şi specia din
care fac parte, dar este recomandat ca observaţia să fie însoţită şi
de cunoştinţe despre habitatul studiat sau chiar de observaţii ale
siluetelor animalelor aflate în zbor. Liliecii emit pulsuri de
scurtă durată, de obicei peste 20 kHz (limita maximă auditivă a
omului, când este foarte tânăr). Există şi pulsuri emise sub acest
prag, care sunt audibile. Acesta sunt de obicei pulsurile de
comunicare, în care pot transmite că sunt în pericol către alţi
lilieci (atunci anumite animale vin şi roiesc în jurul celui care a
solicitat ajutor, pentru a îl scăpa de prădători de noapte, precum
bufniţele). Pot să mai transmită un sunet de împerechere (thrill),
în care masculii îşi cântă serenada pentru orice femelă interesată.
În funcţie de specie, există diferite forme de bioacustică. Aceasta
poate fi pe frecvenţe joase (12-26 kHz), folosită în general de
speciile cu o talie mare (pentru România animale între 20 şi 36 de
grame), care pot zbura la înălţimi foarte mari şi pot căuta hrană şi
la peste 2000 m altitudine. Aceste specii sunt de obicei migratoare
şi consumă insecte de talie mare (coleoptere mari, fluturi de noapte,
chiar şi păsări mici sau alţi lilieci în cazul Nyctalus lasiopterus
– liliacul mare de amurg). Speciile care emit în zona medie, între
26 şi 55 de kHz sunt mai agile, însă pot realiza migraţii pe
distanţe lungi, cum este cazul lui Pipistrellus nathusii, liliacul
pitic al lui nathusius, care poate parcurge distanţe de peste 2000
km. Ultrasunetele foarte înalte sunt emise doar pe nas, în mod
contrar cu speciile prezentate anterior, care emit pe gură, de către
5 specii din Europa: genul Rhinolophus (cei cu nasul în formă de
potcoavă). Aceştia emit ultrasunete între 70 şi 120 kHz şi pot
detecta chiar şi un picior de ţânţar. Ei preferă să zboare mai
aproape de vegetaţie sau chiar în vegetaţie densă, fiind extrem de
manevrabili, dar nu foarte buni zburători pe distanţă lungă, deci
sedentari.
Protectia
liliecilor
Toate speciile de lilieci din Europa şi România sunt protejate de
lege, pentru că habitatul lor natural a fost şi continuă să fie
degradat şi fragmentat. Cele mai mari pierderi sunt zonele în care
se pot forma colonii, adică pădurile bătrâne cu arbori care au
scorburi. Agricultura pune o altă problemă majoră, având în vedere
dispariţia spaţiilor deschise naturale, precum stepa, sau folosirea
excesivă a pesticidelor, insecticidelor şi îngrăşămintelor, care au
dus la reducerea diversităţii de hrană, dar şi la bioacumularea
substanţelor toxice în animale. La nivel global, cea mai mare
pierdere de habitat se înregistrează în pădurile tropicale şi
ecuatoriale, pentru a face loc plantațiilor de ulei de palmier,
cafea, cocos, arbore de cauciuc etc. Recomandarea generala este
mereu achiziţia unor produse „rainforest firendly”, care nu sunt
fabricate din plantaţii extensive. Turbinele eoliene sunt o altă
problemă majoră, aceştia fiind atât loviţi de către vârful palelor
(care se învârt la viteze de peste 300 km/h). Cel mai des liliecii
mor din cauza schimbării de presiune în jurul turbinelor (barotrauma).
În momentul în care o pală de peste 40 de tone trece prin masa de
aer, se creează un gol de presiune, în care animalele aflate în
vecinătate sunt atrase. Din cauza diferenţei foarte mari de presiune
(mai joasă), plămânii liliecilor explodează, fiind deseori găsiţi
vii sub turbină pe timp de zi, scuipând sânge. Cât omoară turbinele
eoliene pe an? În Dobrogea, unde există peste 1000 de turbine
eoliene, un studiu a propus un număr de peste 50.000 de exemplare
anual, majoritatea specii migratoare. Traficul are un impact
similar, fiind puţine zone în ţară unde se proiectează măsuri optime
de protecţie (subtraverări, panouri anticoliziune etc).
De foarte multe ori liliecii sunt în conflict cu oamenii, pentru că
există cazuri în care aceştia formează colonii de naştere sau
hibernare în crăpăturile clădirilor (chiar şi în cele mai aglomerate
oraşe), podurile caselor etc. Animalele sunt izolate de vii de către
muncitori în timp ce realizează anvelopările de blocuri (cu multe
exemple din Bucureşti sau din ţară), sunt scoase din hibernare şi
aruncate în zăpadă sau sunt tăiaţi arborii în care stau fără a fi
relocate înainte de intervenţie. Pentru a reduce acest impact, în
România există câteva asociaţii de protecţie a liliecilor care
lucrează în ameliorarea acestui conflict. Una dintre acestea are
bazele în Bucureşti. Asociaţia Wilderness Reseach and Conservation
împreună cu Fundaţia Visul Luanei au pus bazele Centrului de Salvare
şi Reabilitare a Animalelor Sălbatice „Luana”, având drept proiect
principal Liliecii din Mediul Urban, finaţat din Fondul de Mediu
IKEA şi donaţiile voluntarilor. Începând cu anul 2014 au fost
realizate zeci de relocări a mii de animale aflate în pericol de a
fi omorâte, au fost preluate animale aflate în hibernare şi pentru a
reduce stresul relocării, au fost ţinute în hibernare artificială în
cadrul centrului de reabilitare, fiind trezite periodic şi hrănite
de către voluntari. Au fost montate adăposturi de lilieci în
parcurile din Bucureşti şi în Grădina Botanică, grădina Muzeului
Antipa, Agronomie, Parcul Natural Văcăreşti şi cazuri independente,
au fost realizate studii privind modul în care animalele se miscă în
oraş, a fost realizată o aplicaţie (Wild Alert) şi o bere cu acelaşi
nume (Hop Hooligans), care ajută la promovarea informaţiilor corecte
în ceea ce priveşte identificarea situaţiilor în care trebuie să
ajutăm un animal sălbatic rănit, a fost realizat un ghid de bune
practici privind liliecii din mediul urban, dar şi un program
educativ în şcoli, licee, universităţi şi pentru publicul larg, în
care oricine poate să asculte lilieci în oraş prin intermediul
detectoarelor de ultrasuente, sau să afle mai multe despre aceste
animale neînţelese.
Mituri despre
lilieci
Nu intră în păr, nu sug sângele, nu îşi construiesc cuiburi, ci doar
stau într-un loc optim, nu rod cabluri, pot purta boli, dar dacă nu
le băgaţi mâna în gură nu există probleme şi nu pot fi capturaţi sau
vânduţi cum din păcate au existat cazuri, acest lucru fiind ilegal.
Sunt animale foarte importante pentru orice fel de ecosistem şi
mereu vom avea nevoie de lilieci pentru a ne proteja de insecte.
www.wildernessrc.ro
|