STIINTA


Dragos Stefan Mantoiu – Director Coordonator Asociatia Wilderness Research and Conservation
Programul - Protectia si studiul liliecilor

 

 

 

Inperspectiva.roLilieci
Liliecii (Chiroptera – cheiros – mână, pteron – aripă – cei cu mână sub formă de aripă) reprezintă un ordin divers de mamifere, care este distribuit pe tot globul, cu excepţia zonelor arctice. Aceştia pot trăi chiar şi în deşert sau pot coloniza insule extrem de îndepărtate faţă de continent. Au evoluat din mamifere care planau între arbori pentru a nu fi capturate de prădători, acum aproximativ 63 de milioane de ani şi sunt diferenţiaţi în două sub ordine: Yinpterochiroptera (liliecii din lumea vehce - de talie mare, dar şi anumite specii de lilieci mai mici) şi Yangochiroptera (liliecii din lumea nouă - majoritatea liliecilor de talie mică). Aceste animale au ocupat o nişă ecologică diversificată, consumând de la insecte, nevertebrate mici, peşti, polen, fructe, sânge (2 specii în America de Sud şi Centrală), chiar şi păsări mici sau alţi lilieci. În tot acest timp au fost identificate peste 1400 de specii de lilieci, lista continuând a creşte de la an la an.

Rolul liliecilor in ecosistem
Rolul lor în natură este unul foarte important, fiind atât polenizatori în zonele pădurilor ecuatoriale şi tropicale, dar şi ţinând populaţiile de insecte sub control. Împreună cu albinele şi cu păsările, liliecii sunt specii cu un rol ecologic extrem de important, iar dispariţia lor din ecosistem poate avea efecte devastatoare. În S.U.A. există o estimare grosieră a serviciilor ecosistemice oferite de către liliecii insectivori, ajutând anual agricultura statului prin consumul de insecte. Estimarea actuală ajunge la 22.9 miliarde de USD anual, beneficii oferite în mod natural de aceste animale. În orşul Austin, statul Texas, o colonie de peste 2 milioane de lilieci a găsit adăpost sub un pod, menţinând în mod natural sub control populaţiile de insecte cu caracter dăunător, precum ţânţarii. În acest fel, administraţia oraşului a putut renunţa la folosirea insecticidelor, care sunt foarte dăunătoare atât pentru lilieci, cât şi pentru oameni (bineînţeles pentru întreg ecosistemul urban), făcând economie dar şi câştigând peste 10 milioane de USD din tursim, graţie spectacolului deasupra apei oferit de animalele care pleacă în amurg în căutarea insectelor. În San Antonia, S.U.A., în 1907 au fost construite adăposturi de lilieci municipale (hygeostatic bat roost), care au ajutat la combaterea ţânţarilor purătotori de malarie, salvând nenumărate vieţi umane. De fiecare dată când mâncăm un fruct exotic, savurăm o cafea sau poate chiar un shot de tequila, trebuie să fim conştienţi de importanţa acestor animale în ceea ce priveşte polenizarea şi eliminarea insectelor dăunătoare.

Colonii de lilieci. Hranire
Liliecii din lumea nouă (Microchiroptera), sunt preponderent insectivori, fiind regăsiţi şi pe teritoriul României (32 de specii în ţară, 45 în Europa). Ecologia lor anuală este una similară, din cauza fluctuaţiilor de temperatură. Aceştia hibernează în general din luna octombrie până în martie, apoi se trezesc din somn, încep să vâneze, îşi recapătă din puteri şi pleacă înspre adăpostul de maternitate. Acolo ajung doar femelele adulte, masculii găsind adăpost în apropierea destinaţiei sau la jumătatea drumului. Colonia de maternitate poate fi compusă din câteva femele, însă aceasta poate ajungee la zeci, sute sau chiar mii de animale, depinzând de specie şi tipul de habitat. Coloniile pot fi mixte, existând şansa de a avea mai multe specii în acealaşi loc. Femelele nasc de obicei un pui pe an, care la început este orb. Acesta se agaţă de mamelele false ale femelei cu ajutorul dinţilor de lapte în formă de cârlig. Ulterior aceşti dinţi vor fi foarte ascuţiţi pentru a îi ajuta la consumul de insecte. Femelele pot pleca la vânătoare cu puii pe ele în primele săptămâni de viaţă, urmând apoi ca puii să rămână la adăpost pregatindu-se de momentul zborului. În prima lună de viaţă, puii îşi strigă mamele cu un sunet specific, fiind recunoscuţi de către acestea chiar şi în colonii de milioane de exemplare. Există momente când femelele pot avea grijă de mai mulţi pui. Adăposturile de maternitatea sunt în general calde, pentru a permite creşterea puilor. Aceasta pot fi formate în peşteri cu altitudini joase, poduri de case, turle de biserici ş.a.m.d.



Inperspectiva.ro




Rute de migratie, inmultire
În funcţie de distanţa parcursă de femele pentru a găsi un loc optim de maternitate, în care să existe insecte abundente, liliecii din zona temperată pot fi clasificaţi în migratori, parţial migratori sau sedentari. Cei sedentari găsesc condiţii optime de hibernare şi maternitate pe distanţe relativ scurte (5 – 100 km), pe când cei migratori pot ajnuge chiar şi la peste 2000 km. În România şi în Bucureşti există o specie (Nyctalus noctula sau liliacul de amurg) care ajunge să nască puii în centrul Rusiei, apoi se întoarce să hiberneze în oraş. Pe parcursul migraţiei, liliecii se pot hrăni în timp ce zboară. Există cazuri în care aceştia trec din Crimeea către Constanţa, fiind observaţi chiar în mijlocul zilei, încercând să se adăpostească pe nave. Odată ce au ajuns, masculii încep să devină teritoriali. Îşi aleg o scorbură, o crăpătură de stâncă, sau în cazul oraşelor, un stâlp de iluminare (gol pe interior), îl marchează cu feromoni apoi încep să cheme femelele. Aceştia pot fi vizitaţi chiar şi de peste 20 de femele per sezon, formându-se haremuri. Femelele pleacă de la un mascul la altul, păstrând cea mai bună spermă în tractul genital şi urmând a se fecunda după hibernare, în anul următor, înainte de a începe migraţia.

Inperspectiva.ro

Hibernarea
Hibernarea este realizată în crăpături de clădiri, scorburi de arbori, poduri de case, mine sau peşteri, în funcţie de ecologia speciei. Există şi cazuri în care animalele pot hiberna sub scoarţa unor arbori bătrâni, la înălţimi mari. În timpul hibernării aceştia îşi reduc metabolismul până la 1-2 bătăi pe minut ale inimii, consumând încet şi sigur resursele acumulate pe timpul verii. Dacă animalele sunt trezite în mod repetat, acestea consumă din energia stocată, iar viaţa lor poate fi pusă în pericol. De aceea nu este recomandat niciodată a se vizita peşteri (chiar şi turistice) pe timp de iarnă, fiindcă simpla prezenţă a oamenilor în cavitate poate ridica temperatura suficient de mult încât animalele sunt trucate în a crede că a venit primăvara. Nici lumina sau zgomotul excesiv nu ajută, de unde tragem concluzia că liliecii nu sunt orbi, contrar miturilor.

Inperspectiva.ro

Comunicarea
Comunicarea liliecilor se realizează prin intermediul ultrasunetelor. Limbajul este atât de complex, încât cercetătorii au descoperit chiar dialecte. Anumite colonii din cadrul aceleiaşi specii pot prezenta distincţii în modul în care comunică, greu de identificat de către oameni, dar perceptibile pentru animale. Acestea se regăsesc de obicei în zone în care există bariere greu de trecut, precum un munte, o mare, o distanţă foarte mare cu un habitat neprielnic migraţiei. Această separare de populaţii într-un final poate duce la apariţia unor specii diferite (speciaţie). Cercetătorii îşi pot da seama în acest moment din studiul ultrasunetelor produse de lilieci, dacă aceştia caută hrană, dacă tranzitează o zonă, dacă sunt în pericol sau dacă comunică între ei. Pe baza ultrasunetelor emise aceştia pot recunoaşte şi specia din care fac parte, dar este recomandat ca observaţia să fie însoţită şi de cunoştinţe despre habitatul studiat sau chiar de observaţii ale siluetelor animalelor aflate în zbor. Liliecii emit pulsuri de scurtă durată, de obicei peste 20 kHz (limita maximă auditivă a omului, când este foarte tânăr). Există şi pulsuri emise sub acest prag, care sunt audibile. Acesta sunt de obicei pulsurile de comunicare, în care pot transmite că sunt în pericol către alţi lilieci (atunci anumite animale vin şi roiesc în jurul celui care a solicitat ajutor, pentru a îl scăpa de prădători de noapte, precum bufniţele). Pot să mai transmită un sunet de împerechere (thrill), în care masculii îşi cântă serenada pentru orice femelă interesată. În funcţie de specie, există diferite forme de bioacustică. Aceasta poate fi pe frecvenţe joase (12-26 kHz), folosită în general de speciile cu o talie mare (pentru România animale între 20 şi 36 de grame), care pot zbura la înălţimi foarte mari şi pot căuta hrană şi la peste 2000 m altitudine. Aceste specii sunt de obicei migratoare şi consumă insecte de talie mare (coleoptere mari, fluturi de noapte, chiar şi păsări mici sau alţi lilieci în cazul Nyctalus lasiopterus – liliacul mare de amurg). Speciile care emit în zona medie, între 26 şi 55 de kHz sunt mai agile, însă pot realiza migraţii pe distanţe lungi, cum este cazul lui Pipistrellus nathusii, liliacul pitic al lui nathusius, care poate parcurge distanţe de peste 2000 km. Ultrasunetele foarte înalte sunt emise doar pe nas, în mod contrar cu speciile prezentate anterior, care emit pe gură, de către 5 specii din Europa: genul Rhinolophus (cei cu nasul în formă de potcoavă). Aceştia emit ultrasunete între 70 şi 120 kHz şi pot detecta chiar şi un picior de ţânţar. Ei preferă să zboare mai aproape de vegetaţie sau chiar în vegetaţie densă, fiind extrem de manevrabili, dar nu foarte buni zburători pe distanţă lungă, deci sedentari.

Inperspectiva.ro

Protectia liliecilor
Toate speciile de lilieci din Europa şi România sunt protejate de lege, pentru că habitatul lor natural a fost şi continuă să fie degradat şi fragmentat. Cele mai mari pierderi sunt zonele în care se pot forma colonii, adică pădurile bătrâne cu arbori care au scorburi. Agricultura pune o altă problemă majoră, având în vedere dispariţia spaţiilor deschise naturale, precum stepa, sau folosirea excesivă a pesticidelor, insecticidelor şi îngrăşămintelor, care au dus la reducerea diversităţii de hrană, dar şi la bioacumularea substanţelor toxice în animale. La nivel global, cea mai mare pierdere de habitat se înregistrează în pădurile tropicale şi ecuatoriale, pentru a face loc plantațiilor de ulei de palmier, cafea, cocos, arbore de cauciuc etc. Recomandarea generala este mereu achiziţia unor produse „rainforest firendly”, care nu sunt fabricate din plantaţii extensive. Turbinele eoliene sunt o altă problemă majoră, aceştia fiind atât loviţi de către vârful palelor (care se învârt la viteze de peste 300 km/h). Cel mai des liliecii mor din cauza schimbării de presiune în jurul turbinelor (barotrauma). În momentul în care o pală de peste 40 de tone trece prin masa de aer, se creează un gol de presiune, în care animalele aflate în vecinătate sunt atrase. Din cauza diferenţei foarte mari de presiune (mai joasă), plămânii liliecilor explodează, fiind deseori găsiţi vii sub turbină pe timp de zi, scuipând sânge. Cât omoară turbinele eoliene pe an? În Dobrogea, unde există peste 1000 de turbine eoliene, un studiu a propus un număr de peste 50.000 de exemplare anual, majoritatea specii migratoare. Traficul are un impact similar, fiind puţine zone în ţară unde se proiectează măsuri optime de protecţie (subtraverări, panouri anticoliziune etc).
De foarte multe ori liliecii sunt în conflict cu oamenii, pentru că există cazuri în care aceştia formează colonii de naştere sau hibernare în crăpăturile clădirilor (chiar şi în cele mai aglomerate oraşe), podurile caselor etc. Animalele sunt izolate de vii de către muncitori în timp ce realizează anvelopările de blocuri (cu multe exemple din Bucureşti sau din ţară), sunt scoase din hibernare şi aruncate în zăpadă sau sunt tăiaţi arborii în care stau fără a fi relocate înainte de intervenţie. Pentru a reduce acest impact, în România există câteva asociaţii de protecţie a liliecilor care lucrează în ameliorarea acestui conflict. Una dintre acestea are bazele în Bucureşti. Asociaţia Wilderness Reseach and Conservation împreună cu Fundaţia Visul Luanei au pus bazele Centrului de Salvare şi Reabilitare a Animalelor Sălbatice „Luana”, având drept proiect principal Liliecii din Mediul Urban, finaţat din Fondul de Mediu IKEA şi donaţiile voluntarilor. Începând cu anul 2014 au fost realizate zeci de relocări a mii de animale aflate în pericol de a fi omorâte, au fost preluate animale aflate în hibernare şi pentru a reduce stresul relocării, au fost ţinute în hibernare artificială în cadrul centrului de reabilitare, fiind trezite periodic şi hrănite de către voluntari. Au fost montate adăposturi de lilieci în parcurile din Bucureşti şi în Grădina Botanică, grădina Muzeului Antipa, Agronomie, Parcul Natural Văcăreşti şi cazuri independente, au fost realizate studii privind modul în care animalele se miscă în oraş, a fost realizată o aplicaţie (Wild Alert) şi o bere cu acelaşi nume (Hop Hooligans), care ajută la promovarea informaţiilor corecte în ceea ce priveşte identificarea situaţiilor în care trebuie să ajutăm un animal sălbatic rănit, a fost realizat un ghid de bune practici privind liliecii din mediul urban, dar şi un program educativ în şcoli, licee, universităţi şi pentru publicul larg, în care oricine poate să asculte lilieci în oraş prin intermediul detectoarelor de ultrasuente, sau să afle mai multe despre aceste animale neînţelese.
Inperspectiva.ro

Mituri despre lilieci
Nu intră în păr, nu sug sângele, nu îşi construiesc cuiburi, ci doar stau într-un loc optim, nu rod cabluri, pot purta boli, dar dacă nu le băgaţi mâna în gură nu există probleme şi nu pot fi capturaţi sau vânduţi cum din păcate au existat cazuri, acest lucru fiind ilegal.
Sunt animale foarte importante pentru orice fel de ecosistem şi mereu vom avea nevoie de lilieci pentru a ne proteja de insecte.

 

www.wildernessrc.ro


Inperspectiva.ro