ARTA


inperspectiva.roLucian Maxim - Percutionist - Orchestra Nationala Radio

Eu imi traiesc viata in aceasta zona, in spatiul sonor. Este o zona care-ti permite foarte multa libertate, iti permite sa improvizezi foarte mult si sa fii liber, sa traiesti cum altii nu-si imagineaza ca pot trai.

 

 

 

Inceputuri. Evolutie si inspiratie

Ca sa faci muzica trebuie sa te apuci de la o varsta foarte frageda, trebuie sa incepi intr-un moment in care nu prea stii de ce ar trebui sa incepi ceva, pentru ca esti foarte mic si in cap ai doar dorinta de fi cat mai liber si de a te juca cat mai mult. De aceea, cand am inceput eu muzica in clasa  intai, nu intelegeam deloc de ce trebuie sa fiu chinuit cu actiunea aceea care in momentul acela nu-mi folosea la absolut nimic. Dupa ce am facut trei ani de pian, pana in clasa a treia , tata a inteles ca mai bine m-ar lasa un pic liber si mi-a dat o pauza de un an, dupa care, cu ceva mai multa seriozitate, din clasa a cincea am inceput percutia la o scoala de muzica. Ma duceam ziua la scoala generala, iar dupa amiaza in anumite zile mergeam la scoala de muzica. O oboseala in plus in comparatie cu ce faceau ceilalti copii care dupa ce veneau de la scoala faceau cateva lectii pe care le aveam si eu de facut, dar ei ieseau la joaca, iar eu mergeam la scoala de muzica. Pe atunci nu era foarte placut…Inainte de clasa a opta, tata m-a intrebat ce vreau sa fac. Daca vreau sa raman la muzica sau sa fac orice altceva... Intamplarea a fost ca raspunsul din ziua aceea sa fie “da”. Nu eram convins de absolut nimic, nu stiam de ce ar fi trebuit sa spun “da”, nu stiam de ce ar fi trebuit sa spun ”nu”. Copiii care erau la scoala de muzica erau mult mai preocupati de instrumentul pe care si l-au ales. Ei stiau de mult timp ca trebuie sa fie foarte seriosi. Si m-am trezit printre ultimii ca valoare. Aveam foarte mult de recuperat. In clasa a noua, am intrat ultimul la treapta, pe vremea aceea se dadeau trepte, si mi-am dat seama ca trebuie sa schimb ceva. La un moment dat prin clasa a noua s-a produs un declic si a inceput sa-mi placa sa repet singur. Am inceput sa descopar lucruri care ma faceau sa ma simt foarte bine . Descopeream si in urma descoperirilor, lucrurile pe care le faceam ieseau altfel. Aceste lucruri m-au facut sa petrec foarte multe ore pe zi, singur, cautand. Nu cu mult mai tarziu, pe la sfarsitul clasei a noua au aparut si rezultatele. Am fost la un concurs national ” Darclee”, am concurat alaturi de colegi mai mari ca mine si am avut o mare satisfactie,  caci am luat premiul trei. La cea de-a doua treapta am intrat primul. La Conservator cand am dat  concurs, a fost un singur loc la percutie, loc pe care am fost admis. Ajunsesem la un ritm de munca foarte sustinut. Cand m-am pregatit pentru facultate repetam intre cinci si noua ore pe zi fara nici un fel de pauza pana la examen. Acest lucru m-a ajutat sa-mi surclasez contracandidatii. Am ales percutia pentru ca tatal meu era sef de partida la Opera, la percutie. Cum copiii sunt indrumati de parinti, parintii incearca sa-ti ajute copiii si atunci cum sa-I ajute daca nu cu directiile in care au cele mai multe informatii…

 

 

Percutionist in Orchestra Nationala Radio

Orchestra Nationala Radio a fost infiintata in 1928 in momentul in care a inceput sa functioneze Radiodifuziunea. Aveau nevoie de emisiuni, totul era in direct, concertele toate erau numai transmisiuni directe. Orchestra Radio a avut de atunci un rol foarte important. Astazi toate tarile dezvoltate au cate o Orchestra Simfonica de Radio. Exista si un festival organizat de Radio Bucuresti, un festival care se tine o data la doi ani, in care sunt invitate orchestre de radio importante ale lumii. Orchestra Radio este o orchestra care are repertoriu simfonic. Eu am ajuns in aici printr-un concurs. In momentul in care am terminat facultatea  am avut sansa sa fie locuri la percutie. Suntem sase percutionisti in orchestra. A fost o sansa ca in acea perioada au iesit la pensie percutionisti. In acest moment sunt cel mai in varsta percutionist din Orchestra Radio.

inperspectiva.ro

 

inperspectiva.roLucian Maxim si  teatrul

In anul 1990 am fost invitat la Teatrul National. Nu stiam cine e director, nu stiam nimic. Dupa aceea am aflat ca noul director venit din America era domnul Andrei Serban. In Teatrul National se vorbea numai in engleza. De ce ? Andrei Serban punea in scena un spectacol foarte important pentru cariera sa, “Trilogia Antica”, spectacol care se juca de 20 de ani in America cu un succes fantastic si a hotarat ca prima piesa pe care o va pune in scena la Teatrul National sa fie “Trilogia Antica”. Cand am ajuns la Teatrul National, am crezut ca sunt intr-o alta tara. Erau doua actrite care-i invatau pe actori spectacolul. Era un spectacol care se baza nu pe cuvant, ci pe sunet. Rolul meu era foarte important. Sustineam toata baza acestui spectacol. Totul era bazat pe semne si pe intensitati sonore. A inceput lucrul care a durat o luna. A fost un moment in care eu am iesit in evidenta si am fost remarcat de Andrei Serban. La realizarea acestui spectacol Andrei Serban a adus doua actrite care au jucat in America si stiau spectacolul. Ele trebuiau sa ne invete pe noi ce avem de facut. Toata distributia era foarte mare  vreo 50-60 actori si muzicieni. Si a venit una din actrite si a inceput sa-mi spuna:”uite, la cantecul asta ai de facut asa…”, “la urmatorul ai de facut asa…”. Atunci am zis “hai sa facem intr-un fel, dati-mi va rog  caseta cu tot spectacolul acesta , este foarte frumos ce-mi spui, dar nu inteleg nimic ..”Am primit o caseta si in urmatoarele trei nopti dupa ce plecam de la repetitie mi-am facut partitura intregii trilogii.  Eram singurul care aveam partitura si ii intrebam doar “ce cantec avem de facut acum?”…Dupa o saptamana de lucru a venit un percutionist din America, adus special sa ma invete ce am de facut. A venit la mine si i-am spus:” Ok, eu mi-am facut o partitura spune-mi in plus de ce am facut eu, ce ar trebui sa mai fac?”  Si mi-a zis ” asta trebuia sa faci, ce sa mai faci in plus?...” Dupa aceea am inceput sa cunosc toti actorii Teatrului National cu care eu intram in raport direct. Fiecare rol important era insotit de acel fundal al percutionistului si era important sa-I acompaniez cand trebuie. M-am imprietenit cu toata lumea din Teatrul National. Acela a fost primul pas in teatru.  Eu care eram student am devenit la acel spectacol seful muzicienilor. Era un ansamblu mic format din doi percutionisti, un trombonist, un instrumentist care canta la block flute  si un flautist.

Unul dintre spectacolele la care am scris muzica  este “Napasta”, spectacol pus in scena de Dana Dima. Am fost coordonatorul muzicienilor, dar nu am scris eu muzica pentru spectacolul “Ghetto” pus in scena de Victor Frunza, am plecat apoi la Teatrul Bulandra unde Alexandru Tocilescu m-a chemat sa particip la spectacolul “Antigona”. La Teatrul Odeon am fost chemat de Alexandru Hausvater la piesa “Pericle”…Eram muzicianul care asigura coloana sonora, dar nu am scris muzica pentru toate piesele, am scris pentru o parte din piese, eu eram interpretul, percutionistul care participa la spectacol. Am fost chemat de Adrian Pintea la un spectacol “Orfeu in infern”. La Teatrul de Comedie m-a chemat Alexandru Tocilescu pentru un alt spectacol “Mireasa muta”

In momentul in care am ajuns in teatru mi-am dat seama ca exista foarte multe lucruri comune intre muzica si teatru si mi s-a parut ca este o lume foarte interesanta tocmai datorita faptului ca exista foarte multe puncte comune  in desfasurarea spectacolelor si in desfasurarea concertelor, in abordarea rolurilor, in rezolvarea rolurilor din spectacole cu rezolvarea partiturilor din concerte. Am ramas intr-o permanenta legatura cu teatrul. La un moment dat am fost invitat in trupa lui Dan Puric si am participat alaturi de aceasta zece ani.

La doua workshopuri pe care le-a tinut Andrei Serban, ultimul in 2012 la Mogosoaia si cu un an inainte la Ipotesti am fost chemat ca artist invitat si in cadrul workshopului pe care-l tinea doar dansul, mi-a dat o perioada de timp, cate doua ore pe zi in care sa fac ceva legat de activitatea care se desfasura acolo. In 2012 am propus niste exercitii “Ritmul in teatru”  a fost titlul propunerilor mele si la acel workshop m-am intalnit cu Vlad Cristache regizor cu care lucrez acum, un regizor foarte tanar  dar luat foarte in serios de catre directorii teatrelor din Bucuresti si din tara, m-a chemat la Teatrul Mic. Am scris muzica pentru spectacolul “Volpone” spectacol scris de Ben Jonson.

S-a intamplat la un moment dat sa trebuiasca sa aleg. Domnul Andrei Serban mi-a transmis printr-un regizor tehnic ca ar vrea sa ma angajeze la Teatrul National, imediat dupa concursul la Orchestra Radio pentru ca ridic calitatea spectacolelor. I-am transmis ca sunt onorat, dar in loc sa fiu primul muzician dupa ultimul actor in orice teatru, prefer sa fiu muzician, o sa vad eu al catelea…printre alti muzicieni intr-o orchestra simfonica. Si acum imi caut locul in orchestra simfonica si ma intreb al catelea sunt oare acum?...

 

 

Lucian Maxim si jazzul

Anul trecut am luat una dintre cartile scrise de Johnny Raducanu numita “Singuratatea, meseria mea” si o citeam cu mare bucurie pentru ca l-am cunoscut foarte bine pe Johnny Raducanu  si am trait o bucurie mare cand spre sfarsitul cartii mi-am gasit numele. Johnny Raducanu a scris ca in 1990 a format un band cu muzicieni foarte tineri si a enumerat sase muzicieni, eu eram ultimul dintre ei si a spus la final dup ce i-a enumerat ...”poate cei mai buni muzicieni la ora aceea de jazz din Romania”. Un an am facut parte din bandul lui Johnny Raducanu, dar ulterior am mai cantat si ocazional.

Inca din facultate m-am dus la clasa de jazz pe care a creat-o Mircea Tiberian si m-am indragostit de directia aceasta muzicala si am inceput sa cant in cluburi cu muzicienii din Romania… cu Garbis Dedeian, cu Marius Pop..muzicienii care prin anii 90 aveau concerte in cluburile de jazz, a fost o perioada foarte frumoasa.

inperspectiva.ro

La ce te gandesti in timp ce canti ?

Doar la ce cant si traiesc cu totul ceea ce fac atunci. In momentul in care ma gandesc la cel mai mic lucru din afara, uit ca sunt la concert si se alege praful.          

 

 

Ai vreun compozitor favorit?

Este o lume din care fac parte, lumea muzicii simfonice..Stau la Orchestra Radio pentru ca locul acesta este locul unde ma intalnesc cu marii compozitori care au lasat  muzica cu valoare recunoscuta in decursul a sute de ani si este o sursa de inspiratie extraordinara. Nu pot sa spun despre un compozitor, pot sa spun ca Beethoven a marcat toata perioada romantica, dar mie imi plac foarte mult romanticii pe care i-a marcat Beethoven, imi place foarte mult Brahms, Berlioz, Wagner imi place cum a scris Richard Strauss, Gustav Mahler. Nu-mi plac impresionistii, imi plac Ravel, Debussy..

 

 

Pasiuni si alte experiente

Imi place teatrul. Consider foarte importante intalnirile in viata. Intalnirile cu oameni importanti iti pot schimba directia si acest lucru te ajuta sa ajungi in locuri care nu ai banuit ca exista.

La un moment dat am fost chemat in 2002-2004 de niste prieteni cu care cantam jazz, care-si facusera un grup de rock si am zis: ”hai sa ne distram, de ce nu?” si am participat la perioada de glorie a formatiei “Sarmalele Reci” impreuna cu niste baieti destepti care veneau nu neaparat din lumea muzicienilor, care s-au apropiat si au invatat muzica si doi ani de zile am avut niste experiente foarte frumoase intr-o directie care pe noi ne-a facut sa ne distram foarte mult.

 

 

Ce reprezinta muzica pentru tine?

Eu imi traiesc viata in aceasta zona, in spatiul sonor. Este o zona care-ti permite foarte multa libertate, iti permite sa improvizezi foarte mult si sa fii liber, sa traiesti cum altii nu-si imagineaza ca pot trai.