STIINTA


Dr. Ioan Povara – Director al Institutului de Speologie “Emil Racovita” al Academiei Romane
După mai mult de patru decenii de activitate în Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” al Academiei Române ştiu cu certitudine că am practicat o meserie captivantă, plină de inedit şi aventură

 

 


Ioan Povară. Speologie
Ca elev al liceului Stefan Ludwich Roth din Mediaş eram atras de astronomie, de roci, de peisajele montane, nicidecum de peşteri. În una dintre excursiile organizate de profesoara de Geografie, împreună cu vreo 15 colegi am intrat în Gheţarul de la Scărişora, echipaţi cu haine cam subţiri şi vreo câteva lanterne Elba cu baterii pătrate. Treptele scării de coborâre în aven erau destul de rare, dar alunecoase. Ne amuza sa “patinăm” pe gheaţa de la baza scărilor. Exclamaţiile şi râsetele provocate de uimire s-au estompat treptat. Sclipirile diamantine şi lumina palidă a lanternelor ne dezvăluiau cu zgârcenie o lume subterană întunecată şi misterioasă, cu forme ciudate de gheaţă. Doar picăturile desprinse din tavan întrerupeau liniştea, o linişte deplină inexistentă la exterior. Infiorat de ceea ce vedeam sau poate de suflul gheţarului subteran am dorit să aflu mai multe despre universul peşterilor. A fost motivul care mi-a îndreptat paşii spre Facultatea de Geologie-Geografie a Universităţii din Bucureşti.
Am revăzut această lume ca student în primul an, în practica de toamnă târzie din Bucegi. Ningea viscolit, iar aerul din Peştera Ialomiţei, cu cele 9-10 oC mi s-a părut reconfortant.

inperspectiva.ro
In ultimul an de facultate, împreuna cu patru colegi, îndrumaţi de regretatul profesor Ion Ilie am vizitat numeroase peşteri din sudul Munţilor Vâlcan şi din Podişul Mehedinţi, încropind o lucrare de licenţă cu subiect din lumea carstului.
După absolvire, ca cercetător la Staţiunea Geografică de la Orşova am studiat carstul şi numeroase peşteri din Defileul Dunării, Valea Cernei şi Munţii Banatului, explorând, descoperind noi galerii şi realizând planuri ale peşterilor şi avenelor.
În 1971 am devenit cercetător la Institutul de Speologie Emil Racoviţă şi am trecut de la incitanta activitate explorativă la cea de cercetare. Emoţiile descoperirii de tărâmuri necunoscute sau puţin ştiute au fost completate de dorinţa de a şti, de a înţelege legităţile complexe care controlează formarea peşterilor, curgerea subterană a apelor prin masivele de calcar, cauzele care determină ploile şi pâraiele să intre în circulaţie subterană prin calcar şi cum generează izvoare cu debite incredibil de mari, de ordinul zecilor de mii de metri cubi pe zi. După mai mult de patru decenii de activitate în Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” al Academiei Române ştiu cu certitudine că am practicat o meserie captivantă, plină de inedit şi aventură. Asemeni majorităţii speologilor am trecut prin situaţii critice sub apă sau în peşteri uscate. Am avut şansa să le depăşesc.
Împreună cu colegi din institut sau cu membri ai unor cluburi de speologie din ţară sau străinătate am explorat cu echipament adecvat peşteri aflate sub nivelul apei, am descoperit peşteri noi sau galerii necunoscute în peşteri deja cunoscute, dar mai ales mi-am orientat activitatea spre cercetare. Pot spune că sunt zone din ţară de care sunt atras sufleteşte, precum Valea Cernei, Defileul Dunării, Munţii Banatului, Pădurea Craiului sau Podişul Mehedinţi, în care puţine sunt locurile pe care nu le-am parcurs cu rucsacul pe umeri. Sunt peşteri în care am lucrat sute de ore, măsurând parametri climatici sau hidrologici, realizând planul acestora. Peşterile Topolniţa, Epuran din Podişul Mehedinţi, Gura Ponicovei din Defileul Dunării, Avenul din Stanu Foncii din Munţii Pădurea Craiului sau Peştera Rătei din Munţii Bucegi se numără printre ele.
O parte a activităţii am desfăşurat-o în programe, proiecte sau contracte de cercetare (etanşeitatea cuvetelor lacurilor de acumulare, noi surse de ape minerale naturale, alimentări cu apă din izvoare carstice etc), rezultatele obţinute fiind folosite de unităţi economice din ţară. Unele lucrări au abordat aspecte teoretice legate de procesul de gelifracţie din mediul subteran sau de descifrare a structurilor carstice ocupate de ape termo-minerale.

Institutul de Speologie Emil Racoviţă
Institutul de Speologie „Emil Racoviţă”, primul de acest gen din lume, îşi datorează existenţa iniţiativei eruditului biolog Emil Racoviţă (1868-1947), crearea lui fiind consfinţită printr-o lege specială, promulgată de Regele Ferdinand şi publicată în Monitorul Oficial al României la 26 aprilie 1920. Prestigiul internaţional de care se bucura îndreptăţeşte numirea sa ca director al acestei instituţii de cercetare fundamentală. Anterior, ca subdirector al Laboratorului Arago (Franţa) vizitează 52 de peşteri din Munţii Pirinei, colectând faună. Intuieşte importanţa peşterilor pentru cunoaşterea faunei cavernicole prea puţin studiată la acea vreme. În 1907 publică în “Archives de Zoologie expérimentale et générale” lucrarea Eseu asupra problemelor Biospeologice, considerată actul de naştere al unei noi ştiinţe: Biospeologia.
Pentru început, institutul a funcţionat ca parte componentă a Facultăţii de Ştiinţe din Cluj, reprezentând cadrul oficial în care fondatorul său a considerat util să plaseze întreprinderea privată „Biospeologica”, pe care tot el o întemeiase, încă din 1907, ca instrument internaţional de coordonare a activităţii tuturor zoologilor interesaţi de studiul faunei subterane. Vastului program biospeologic pe care Emil Racoviţă îl concepuse iniţial în scopul de a ajunge la o reconstituire cât mai fidelă a istoriei naturale a domeniului subteran i s-au adăugat studii din sfera speologiei fizice. Justificată de faptul că speologia este o ştiinţă prin excelenţă sintetică, această multiplicare a direcţiilor de acţiune a avut drept consecinţă perpetuarea şi consolidarea recunoaşterii de care institutul s-a bucurat de la bun început pe plan internaţional.
În 1956, institutul a fost reorganizat sub conducerea Profesorului Constantin Motaş (1891-1980), în noua sa structură având sediul central la Bucureşti şi o secţie la Cluj. Personalităţi marcante ale lumii ştiinţifice, precum profesorii Traian Orghidan, Margareta Dumitrescu şi Costin Rădulescu au succedat la conducerea institutului. În prezent, ca instituţie de cercetare sub egida Academiei Române, activitatea se desfăşoară în patru departamente cu programe axate pe direcţii moderne de cercetare: Biospeologia şi Edafobiologia Carstului, Geospeologie şi Paleontologie, Carstonomie, Cadastru şi Protecţia Carstului.
Cercetătorii institutului au obţinut în decursul timpului rezultate ştiinţifice de excepţie, adevărate repere pentru unele direcţii de cercetare. Intr-o enumerare succintă amintesc: definirea unor noi habitate, numeroasele specii sau subspecii cavernicole noi pentru ştiinţa mondială, identificarea unor minerale necunoscute în peşterile Romaniei, completarea geocronologiei Cuaternarului, stabilirea vârstelor absolute pentru depozitele din peşteri, geochimia apelor carstice, dar lista este mult mai lungă. Institutul dispune de aparatură de ultimă generaţie, care permite colaborări cu instituţii universitare sau institute de cercetare de prestigiu din numeroase ţări.
Nu în ultimul rând ne preocupăm constant de problemele complexe ale protecţiei carstului şi peşterilor ca parte importantă a patrimoniului natural al tării, de fapt al lumii. Peştera de la Movile aparţine patrimoniului universal. Este protejată de câţiva sufletişti din Grupul de Explorări Subacvatice şi Speologice. NASA, în colaborare cu colegi din institut a efectuat experimente în această peşteră în care bacterii minuscule transformă substanţa minerală în substanţă organică. Cu toate acestea nici măcar o poartă masivă de oţel nu a putut rezista “colecţionarilor” de fier vechi, care au distrus-o în repetate rânduri. Nu este un caz singular. Niciun sistem de protecţie nu face faţă agresiunii demente a vânătorilor de suveniruri ori de artefacte, unele dintre acestea fiind jefuite şi trecute ilegal peste graniţele ţării.
România are peste 12.000 de peşteri şi foarte probabil există peste un milion în toată lumea. Ele nu pot fi protejate doar de speologi. O educaţie ecologică conştientă în şcoli şi în mass-media, în spiritul ocrotirii mediului subteran, a naturii în general, ar putea fi o soluţie.

Particularităţile unei peşteri
Putem defini „stricto sensu” Speologia ca ştiinţă care cercetează golurile subterane în diferite tipuri de roci solubile (calcar, gips, sare) sau în orice alt tip de roci. Mai potrivit este termenul Carstologie, ştiinţă care include Speologia, dar a cărei sferă de activitate este mai amplă deoarece studiază nu numai golul subteran propriu-zis şi ceea ce conţine el (depozite variate, concreţiuni diverse, aluviuni, faună), ci şi relaţiile existente cu roca în care s-a format, cu râurile de la suprafaţa terenului, atmosfera şi edafosfera. Această ştiinţă multi- şi interdisciplinară apelează la cunoştinţe din domeniile geologiei, geografiei, chimiei, fizicii, geofizicii, biologiei şi lista poate continua..

Peşterile şi legătura acestora cu relieful
Intr-o accepţiune simplistă peştera este un gol subteran în care putem pătrunde, pe care îl parcurgem, îl cunoaştem şi îl cercetăm prin mijloace directe. Dar golurile accesibile omului reprezintă 2-3% şi numai excepţional 7-8 % din totalul golurilor din rocă, iar la acestea cercetătorii au acces doar cu mijloace indirecte. A cunoaşte peştera este necesar, însă insuficient, deoarece cele mai interesante procese fizico-chimice se desfăşoară în masivul de rocă. În acest sens masivul trebuie considerat o “cutie neagră”. Cercetătorul poate măsura doar ceea ce intră în circulaţie subterană prin ponoare sau sub formă de precipitaţii şi iese din această “cutie” prin izvoare. Ceea ce se petrece în interior se află prin experimente sau prin metode de calcul folosite de specialişti. Un râu care curge prin galeriile subterane este foarte asemănător cu râurile de suprafaţă, are praguri, cascade sau curge pe un pat de aluviuni.

inperspectiva.ro

Izvorul Cernei


Există însă volume uriaşe de goluri în rocă formate pe seama multitudinii de fisuri în care nu putem pătrunde. Cînd acestea se află sub nivelul râurilor sunt pline cu apă care se deplasează lent, cu viteze de zeci sau sute de metri pe zi spre izvoarele carstice. Este o rezervă enormă de apă care poate fi folosită. Dintre marile izvoare carstice ale lumii amintesc Izvorul Dumanli (Munţii Taurus) care are debite situate între 50-500 m3/s sau cele de la Buna (Herţegovina) cu debite cumulate de 40-400 m3/s. Izvorul Cernei, situat pe partea estică a Munţilor Godeanu la nivelul râului Cernişoara are debite maxime de peste 10,5 m3/s.
Galeriile peşterilor aflate sub nivelul râurilor sunt complet inundate, formând reţele complexe cu lungimi de mulţi kilometri. Cercetarea acestora este domeniul de activitate al speologului scafandru, meserie cu grad ridicat de risc. Când un pârâu pierde tot debitul într-un ponor, apa acestuia va reapare obligatoriu la suprafaţă la distanţe incredibil de mari, după câţiva kilometri, sau chiar zeci de kilometri. În Florida, izvoarele Homossasa din Parcul Naţional Chassahowitzka sunt alimentate de precipitaţii şi din râuri de la peste 90 km depărtare. În România, izvoarele de la Bârza-Topleţ din apropiere de Băile Herculane sunt alimentate de ponorul pârâului Prejna de lângă comuna Balta (Jd. Mehedinţi), de la peste 22 km distanţă.

inperspectiva.ro

Peşteră in faleza insulei San Salvador, Bahamas

Există peşteri în toate formele de relief: munţi, dealuri, podişuri, ba chiar şi în cele de câmpie. Foarte interesante şi importante sun peşterile formate în zonele de ţărm, când rocile sunt dizolvate sau excavate de valuri.. Când nivelul mării creşte (eustatism pozitiv), golurile subterane sunt umplute cu apă. Studierea unor stalactite din aceste peşteri permite determinarea oscilaţiilor de nivel, precum cele ale Mediteranei din ultimii 60-80 mii ani. Accesul în acestea se poate face numai cu ambarcaţiuni sau înotând până la ele. Relieful de platou înalt este favorabil formării marilor reţele subterane. Cea mai mare reţea de galerii subterane aproximativ orizontale, Sistemul Mamouth-Flint Ridge (Kentucky, S.U.A.), depăşeşte 640 km lungime, iar cel mai adânc aven (dezvoltare predominant verticală), Voronja din Masivul Arabika (Ucraina) coboară pînă la -2080 m. Este o adâncime impresionantă, dificil de atacat chiar şi de către speologii „de vârf”. Un speolog român din Oradea s-a încumetat şi a reuşit.
„Bătălia” pentru peştera cea mai lungă, cea mai adâncă, cea mai frumoasă etc este permanentă. Adevărata bătălie o dau speologii şi cercetătorii, singurii îndreptăţiţi să se pronunţe asupra lumii subterane.
În goana după senzaţional cu orice preţ, site-urile, abundă în informaţii greşite, uneori grosolane, care dezinformează cititorul.
Peşterile nu sunt tărâmul privilegiat în care pot pătrunde numai speologii. Chiar şi accesul acestora este îngrădit de reglementări legale. Pe lângă Ministerul Mediului funcţionează Comisia Patrimoniului Speologic din România care reglementează accesul în peşterile ţării în funcţie de valoarea acestora.

Pentru a fi speolog este necesară o pregătire fizică şi morală solidă precum şi cunoştinţe din domenii variate.
Mai presus de acestea sunt pasiunea şi respectul pentru natură.