ARTA


inperspectiva.roCristina Denes - Coordonator Artistic/Papusar Trupa de Teatru Clopotel

Fiul meu mi-a spus intr-o zi: “De ce nu vii la noi, la gradinita, cu teatrul de papusi?” Am avut o revelatie. Si-atunci am terminat brusc orice altceva.

 

 

 

Despre Cristina Denes…

Trupa Clopotel a luat nastere acum trei ani in urma unor discutii aprinse cu fiul meu.

Pasiunea pentru papusi mi-a fost sadita in suflet de Doamna Gabriela  Stamatiade care este mentorul meu. Acum are saptezeci si sapte de ani. Dansa s-a retras din activitate, dar mi-a lasat mie pasiunea pentru teatrul de papusi, dar si o parte din papusi.

Aveam sapte ani,cand am intrat prima oara   la biblioteca Mihail Sadoveanu, (la vremea aceea) la Teatrul Licurici. M-a luat Tanti Gabi in echipa, caci asa ii spun toti copiii, Tanti Gabi, si de atunci si pana astazi sunt pasionata de teatru de papusi. Odata ce te apuci de acest lucru nu mai poti sa te lasi. Am invatat sa fac papusi si ceea ce imi place cel mai mult este ca acest lucru ii bucura pe copii. Participam in fiecare an la Festivalurile “Cantarea Romaniei”, inainte de 1989 si intotdeauna luam numai premiul I. Am invatat incet, incet sa manuiesc papusi si am devenit unul dintre cei mai importanti membri ai echipei Licurici. Apoi, venind Revolutia, “Cantarea Romaniei” nu s-a mai tinut, dar echipa Licurici a continuat sa functioneze in cadrul Bibliotecii Ion Creanga (denumirea s-a schimbat dupa revolutie). Din pacate a fost desfiintata anul trecut, speram insa ca odata cu noua conducere a bibliotecii, sa fie repusa in “drepturi”. In anul 2010 am infiintat Trupa Clopotel. In afara de Teatrul Tandarica(Bucuresti), Teatrul Gong(Sibiu) si cateva trupe particulare, in Romania, teatrul de papusi nu este destul de mediatizat. In cadrul Academiei de Teatru si Film exista o sectie de teatru de papusi.

Teatrul de papusi Clopotel are ca scop aducerea in prim plan a acestei forme de arta, uitata de multi dintre noi, reintoarcerea la copilarie si nu in ultimul rand se deschide o “pagina noua”de basm in fata copiilor nostri, altfel decat stiu ei.

 

 

De cand lucrati cu copiii? Cand ati inceput atelierul de teatru de papusi?

Atelierele de teatru de papusi le-am facut prima oara in Muzeul Satului acum trei ani. Am venit, am dat spectacol si in anul urmator am propus ideea atelierului de teatru de papusi. Doamnei director i-a placut foarte mult ideea. A fost o surpriza si pentru mine, nu stiam cum o sa ma descurc, fiind prima oara cand incepeam sa lucrez cu copiii, dar a iesit extraordinar. Am avut o prima grupa de doisprezece copii minunati, Prima poveste pe care am  realizat-o a fost ” Povestea Curcubeului”. Fiecare copil si-a facut cate o papusa, am cautat un model de papusa cat mai simplu si cat mai accesibil pentru ei, am facut decorurile impreuna, am invatat sa interpretam, sa manuim papusile, am lucrat doua saptamani intens astfel incat la sfarsitul primului modul, la spectacol, a fost o feerie. A iesit atat de frumos si atat de bine incat am zis ca trebuie sa continui. Mi-am dat seama ca atunci cand lucrezi cu copiii ai atat de multe lucruri frumoase de invatat, de aratat, incat nu exista satisfactie mai mare.

 

inperspectiva.ro

 

In ce consta efectiv un atelier de teatru de papusi?

In prima zi de lucru facem cunostinta unii cu ceilalti, vorbim, povestim despre noi... Apoi stabilim de comun acord ce piesa vom lucra mai departe si ce materiale ne trebuie. In general lucram cu materiale reciclabile, lucrusoare vechi de-ale lor pe care nu le mai imbraca, bilute, nasturi, ce au in casa si nu  mai folosesc. Papusile le confectionam din cearceafuri vechi, am avut copii care au venit cu cearceaful de acasa de pe pat si au taiat fata de perna noua…In a  doua sedinta ne apucam sa construim papusile, le croim, le decupam, ne gandim cum vor arata, ce par vor avea, cum o sa arate ochii sau mainile.  Copiii sunt foarte uimiti cum din niste lucruri vechi ies niste papusi atat de frumoase. Cel mai important este sa pui suflet. Daca nu pui suflet in ce faci nu iese nimic…iar copiii sunt foarte implicati. In a treia sedinta incepem sa lucram efectiv. Sunt doua, trei, patru, cinci sedinte in care noi lucram papusa. Invatam sa coasem,  la inceput nu este chiar simplu(sunt copii care nu au voie sa puna manuta pe ac, se inteapa!), dar in final toata lumea realizeaza ca se  poate si ca, uimitor, au invatat sa coasa. Mai am un secret. Nu lucrez cu parintii copiilor langa mine. Prefer sa fim doar noi si atunci ei au curaj. Imi spun pe nume,Cristina. Astfel intre noi nu exista bariere. Eu le dau curaj, sa puna mana pe o foarfeca, pe un ac, parintii au fost surprinsi cum copiii lor, la cinci ani, au reusit sa coasa si sa faca o marioneta. Dupa ce coasem o jumatate de ora sau o ora , facem exercitii sa nu ne doara spatele, mergem si ne mai plimbam, facem in asa fel incat atelierele sa fie cat mai usoare si cat mai placute… Dupa ce terminam de confectionat papusile alcatuim decorul. Decorul se face pe un cearceaf mare. Lucram cu tempera si aracet ca el sa tina, si fiecare sta si-si face bucatica lui de pictura. In urmatoarea faza punem piesa in scena si incepem repetitiile in care invatam sa interpretam. Anul trecut am realizat “ Capra cu trei iezi”, a fost o nebunie…Capra canta hip hop, asa au vrut ei, lupul avea un papagal pe umar, pe capra o insotea o gaina motata, iezii erau paziti de o veverita. Incepem sa lucram la interpretare, la dictie, apoi revenim la scena si  facem spectacolul.

Atelierele se tin la Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” in perioada verii (iulie-august), iar in restul anului se tin in scoli in baza  unor programe educationale si a unor parteneriate incheiate cu scolile.

 

inperspectiva.ro

 

Cand ati inceput sa va dedicati in mod exclusiv atelierelor de teatru de papusi?

Din 2009 ma ocup numai de ateliere de teatru de papusi. Am lucrat in multe domenii, dar in nici unul nu m-am regasit cum m-am regasit in acesta. Pot sa spun ca mi-am gasit ”Eu-ul”.  Se mai intampla un lucru ciudat. In momentul in care ma apuc sa fac o papusa, Dumnezeu se joaca cu mainile mele. Nu ma pot opri pana cand nu termin papusa, pana nu iese asa cum mi-o inchipui eu. Mainile mele parca lucreaza singure. Si pentru mine este un lucru pe care nu mi-l explic. A fost o iubire la prima vedere. E inexplicabil.

Fiul meu mi-a spus intr-o zi: “ De ce nu vii la noi la gradinita cu teatrul de papusi?” Am avut o revelatie. Si-atunci am terminat brusc orice  altceva. A fost o problema la inceput. Ca orice inceput imi trebuia o baza legala. Dar acest lucru s-a rezolvat repede. Cel care este aproape de mine si care m-a ajutat,  a terminat Academia de Teatru si Film, sectia papus si marionete, se numeste Andrei Rusu si este si el fost papusar in trupa Licurici.

 

 

Cate papusi aveti?

inperspectiva.roAm in jur de trei sute de papusi, o parte le-am preluat de la Doamna Gabriela Stamatiade, o parte le-am construit eu. Ca in orice, si in teatrul de papusi apare un nou suflu si atunci trebuie sa fim la zi cu tot ce se intampla, cu figuri noi de papusi, cu povesti noi. Sunt papusi unicat care valoreaza extraordinar de mult sufleteste, poate chiar si material, pentru ca sunt facute manual. Ele au o vechime de peste treizeci de ani , sunt foarte bine intretinute si le folosim, pentru ca toti copiii trebuie sa se bucure de ele.

 

 

Tipuri de papusi…

Sunt papusi facute din polistiren, sunt papusi facute din lemn sau sunt papusi facute din carpa. Tehnica variaza de la un mester la altul. Marionetele sunt foarte greu de facut, acestea sunt facute din lemn si se foloseste o tehnica mult mai complexa. Toate papusile se fac greu, pentru ca-ti iau foarte mult timp. O marioneta, ca sa o faci de la A la Z, daca te ocupi de ea efectiv  de dimineata pana seara, o termini cam intr-o saptamana –doua. Sunt papusi pe care le faci in doua-trei ore. Exista acest gen de papusi. Este genul de papusi pe care le construiesc  eu impreuna cu copiii. Sunt foarte usor de facut, sunt la indemana oricui si pot iesi lucruri dragute. Papusile noastre nu sunt papusi obisnuite. Sunt mari. Aproape cat un copil de gradinita. Au un alt impact asupra copiilor. Am surprins copii comunicand cu papusa pusa in cui. Ii  spunea: “Vii cu mine la gradinita?”… Pe prima papusa pe care am construit-o, copiii au numit-o “Dovlecel. Era o papusa care semana cu un dovleac. N-a iesit foarte frumoasa, dar era prima facuta de mine.

 

 

Cati colaboratori aveti?

Am trei colaboratori in trupa, si ei sunt fosti papusari ai teatrului Licurici. Sunt pasionati  si dornici sa manuiasca papusi.

 

 

Despre teatrul de papusi…

Teatrul de papusi este o forma de arta traditionala. Inca din cele mai vechi timpuri,in iarmarocuri, balciuri, piete publice, oriunde,  teatrul de papusi era prezent. Astazi, din pacate, oamenii nu prea mai au timp. Copiii insa au nevoie de teatru de papusi pentru ca atunci cand raman singuri acasa, cand sunt tristi sau au o viata mai grea(pentru ca din pacate sunt copii fara copilarie), prietenii lor raman… papusile. Comunica cu ele, isi spun pasurile. Numai papusa stie toate secretele unui copil.

Imi place sa cred ca timpul s-a oprit in loc pentru mine. Traiesc intr-o lume unica. Si am sa mai spun un lucru si gata…..imi place sa slefuiesc diamante. Cand lucrezi cu un copil este ca si cum ai lucra cu o bijuterie. UN DIAMANT NEPRETUIT.